Cadrele medicale ies în stradă

274
Membrii Sindicatului "Sanitas" s-au întrunit, ieri, în cadrul Consiliului Național, pentru a stabili măsurile pe care le vor lua în perioada imediat următoare, având în vedere lipsurile financiare din sănătate. Nicu Manea, liderul filialei constănțene a sindicatului a participat la întrunire și ne-a declarat: "Ne vom alia acțiunilor alianței bugetarilor. Astfel, vom participa la pichetările organizate pe 30 septembrie, pe 5 octombrie vor fi organizate greve la locurile de muncă, iar pe 7 octombrie vom participa la mitingul din București".
Între timp, Ministerul Sănătății va trebui să găsească soluții pentru finanțarea sănătății. "Ne referim la întreg sistemul sanitar, adică și pentru achiziționarea de medicamente și materiale sani-tare, nu doar pentru salarii", a adăugat liderul sindical. Dacă până la 15 octombrie problemele nu vor fi soluționate, sindicaliștii din Sanitas sunt hotărâți să radi-calizeze protestele din unitățile sanitare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 25 Septembrie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Joi, 24 Septembrie 2009
Stire din Social : Zacuscă și murături de criză
Joi, 24 Septembrie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Pagina a fost generata in 1.642 secunde