Camera Federativă a Medicilor vrea salarii de 1.600 de lei pentru rezidenți

447

Articole de la același autor

Camera Federativă a Medicilor solicită salarii mai mari pentru specialiștii care profesează în domeniul medical, motivând că medicii români au salarii de zece ori mai mici decât salariile din Uniunea Europeană.
Președintele Camerei Federative a Medicilor din România (CFMR), Dan Perețianu, a declarat că salariul unui medic la ieșirea din facultate ar trebui să fie de 1.600 de lei. Perețianu a precizat că un doctor ar trebui să aibă un venit lunar de trei ori mai mare decât cel al unei asistente șefe.
Reprezentanții Camerei Federative a Medicilor au cerut ca la întocmirea grilelor de salarizare propuse de Ministerul Sănătății să se țină cont de anumite principii, astfel încât salariul unui medic absolvent să aibă aceeași valoare cu salariul mediu pe economie. Președintele CFMR a ținut să precizeze că este nemulțumit de comunicarea din partea Ministerului Sănătății cu această organizație profesională, pe motiv că membrii acesteia nu sunt chemați la negocieri așa cum se întâmplă în cazul celorlalte federații din sistemul sanitar.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9004 secunde