Video Campanie mobilă de donare sânge în comuna Cumpăna

321
1 min citire
Campanie mobilă de donare sânge în comuna Cumpăna - x-donare-1745406161.jpg
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Constanța, alături de Primăria și Consiliul Local ale comunei Cumpăna, organizează luni, 28 aprilie, între orele 8:30- 13:30, o nouă acțiune de donare de sânge. Aceasta va avea loc la sediul Centrului Multifuncțional de Asistență Socio-Medicală de pe Șoseaua Constanței nr. 117). Potrivit reprezentanţilor CRTS, sunt așteptate toate persoanele sănătoase din comuna Cumpăna, dar și cele din localitățile învecinate care doresc să-i ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional.
Ca şi până acum, pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18-65 ani (pentru prima donare 18-60 de ani în funcție de evaluarea medicală) cu greutatea peste 50 kg (în funcție de înălțime și constituție), care nu au suferit de hepatită virală de tip B sau C, tuberculoză, sifilis, malarie, infecție HIV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă, boli autoimune etc.
Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverință din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă, neurologice sau alte boli cronice care ar contraindica donarea de sânge. Reamintim că este interzis consumul de băuturi alcoolice cu trei zile înainte de donare. În ziua donării se recomandă un mic dejun ușor (sandwich-uri, fructe, lactate) și minim 500 ml lichide.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0649 secunde