Caravana Intelect Parc, în centrele de plasament şi şcolile din Constanţa

171
Caravana Intelect Parc, în centrele de plasament şi şcolile din Constanţa - caravanaintelect-1633370763.jpg

Articole de la același autor

250 de tineri din cinci centre de plasament vor participa, timp de patru săptămâni, la Caravana Intelect Parc. Aceştia beneficiază de activităţi intelectuale în aer liber şi ateliere creative. Activităţile sunt organizate de Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa, în cadrul proiectului Intelect Parc, care următreşte promovarea unui stil de viaţă sănătos, prin joc şi mişcare, într-un mediu interesant, educativ şi securizat.

„Ne bucurăm enorm că voluntarii Asociației Împreună pentru Viitor Constanța au ales să vină cu proiectul Caravana Intelect Parc mai aproape de copiii noștri. Suntem mai bogați datorită vouă, ne cunoaștem mai bine și suntem mai înţelepți datorită jocurilor și activităților educative pe care le-ați desfășurat împreună cu noi. Curtea centrului nostru s-a transformat într-un veritabil labirint al jocurilor de inteligență și strategie... a răsunat de râsete și voie bună”, a transmis Georgiana Nica, şeful Centrului de Plasament „Traian”.

Din luna octombrie, jocurile vor ajunge şi în opt unităţi de învăţământ din Constanţa, unde elevii se vor bucura de ele, în orele de dirigenţie şi de sport. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8933 secunde