Care este programul de comercializare a cărnii de miel în piețele din Constanța

144
Care este programul de comercializare a cărnii de miel în piețele din Constanța - program-piete-1714127647.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții Administrației Fondului Imobiliar (AFI) anunță că a început comercializarea cărnii de miel și ied în interiorul halelor de lactate din Piața Griviței și Piața Tomis III.

Carnea provine de la ferme din județele Constanța și Tulcea, de la animale sacrificate în abatoare autorizate, iar medici veterinari de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța supraveghează în permanență vânzarea. Astfel, în cele două piețe agroalimentare din cadrul Administrației Fondului Imobiliar se va comercializa zilnic carne pentru Sărbătorile Pascale. Carnea va fi comercializată după următorul program: de luni până sâmbătă, în intervalul orar 08:00 – 17:00 și duminică, între orele 08:00 și 12:00. Reprezentanții AFI precizează că prețurile sunt stabilite de către producătorii locali.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0783 secunde