Constănțenii din cartierul Tomis Nord nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore.
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC Enel Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei electrice, astăzi, în timpul lucrărilor.
Astfel, în municipiul Constanța, între orele 8 și 16, sunt afectați consumatorii de pe strada Cișmelei nr. 15, blocul 1B, scările A, B și C - întrerupere totală, precum și cei de pe strada Cișmelei nr. 113, sala de sport a Școlii nr. 29 - întrerupere totală.
În restul județului, între orele 8 și 20, sunt anunțate întreruperi în orașul Ovidiu, în zona de vile Ovidiu - zona Popas Cișmea, cu străzile A, B, C, D, E, 1, 2, 3, 4 și 5 - întrerupere parțială.