Căsătoria rămâne un pas important în viață pentru cei mai mulți români

311
< 1 min citire
Căsătoria încă reprezintă un pas important pentru mai mult de 75% dintre români, care au fost sau sunt căsătoriți în prezent, potrivit studiului "Viața de familie – 2008", primul studiu care analizează tipurile de familie din România, realizat de Fundația Soros România.
Studiul Soros demonstrează că pasul căsătoriei este încă unul foarte important pentru români - 57% dintre respondenți au decis să se căsătorească, iar 19% au fost căsătoriți și sunt în prezent separați, divorțați sau văduvi.
În același timp, numărul uniunilor consensuale (persoane care au o relație stabilă, locuiesc împreună, dar nu sunt căsătoriți legal) este relativ mic, acest tip de conviețuire fiind întâlnit doar la 5,7% din populație. Numărul uniunilor consensuale în România este considerabil mai scăzut în comparație cu Europa Occidentală - în Danemarca, de pildă, una din cinci familii este de acest tip. Motivele cel mai des invocate pentru care este preferat acest stil de viață sunt reprezentate de dificultățile financiare, lipsa unei locuințe proprii (90% dintre respondenți), comoditatea și lipsa de încredere în relație.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.2731 secunde