Câte persoane au fost înregistrate în prima zi a Recensământului

367
Câte persoane au fost înregistrate în prima zi a Recensământului - recensamant-1319203960.jpg
Aproximativ 630 de mii de locuințe, reprezentând 7,28% din numărul total al locuințelor estimate a fi recenzate și peste 1,5 milioane de persoane au fost înregistrate în prima zi a Recensământului Populației și Locuințelor.
Informațiile operative au fost obținute din raportările prin SMS, centralizate de Institutul Național de Statistică.
Agerpres.ro informează că în 28 de județe din țară, înregistrarea datelor statistice a fost superioară mediei calculate la nivel național. Procente mai mari s-au înregistrat în Covasna (9,6% din locuințele estimate a fi înregistrate), Vâlcea (9,32%), Bistrița-Năsăud (9,25%), Buzău (8,75%), Bihor (8,7%), precum și în București, Constanța, Satu Mare, Teleorman, Ilfov, potrivit INS.
Recensământul din 2011 se desfășoară în conformitate cu legislația europeană în domeniu, valabilă în toate statele europene. Acesta asigură comparabilitatea între datele statelor europene, pentru cunoașterea potențialului real al populației din statele europene. De asemenea, Recensământul este realizat pentru obținerea datelor relevante privind fenomenul migrației și situația persoanelor active.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 17 Octombrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Joi și vineri nu fac școală
Pagina a fost generata in 0.2538 secunde