Caz INCREDIBIL. Mort ridicat de la priveghi pentru a-i se face autopsie

221
< 1 min citire
Caz INCREDIBIL. Mort ridicat de la priveghi pentru a-i se face autopsie - pri50502000-1457691730.jpg
Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui a demarat o anchetă, după ce cadavrul unui bărbat în vârstă de 56 de ani, decedat pe data de 9 martie, a fost predat familiei de angajații de la Morga unității medicale, fără să fie supus necropsiei, în ciuda unor recomandări făcute în acest sens de reprezentanții Laboratorului Anatomo-Patologie.
Când și-au dat seama de eroarea comisă, angajații de la morgă au solicitat sprijinul poliției pentru a aduce cadavrul înapoi, lucru care s-a întâmplat abia după o zi, timp în care familia apucase să îmbălsămeze cadavrul.
'Familia a prezentat un certificat de deces eliberat de medicul de familie din sat și a plecat cu persoana decedată. Se știa că în acest caz trebuie efectuată o necropsie, nu știu ce s-a petrecut, dar familia a plecat cu mortul. Am anunțat Poliția, a fost anulat certificatul de deces și a fost adus din nou cadavrul pentru autopsie. Familia a insistat să mergem să facem autopsia acasă, dar acest lucru nu este posibil', a declarat șeful Serviciului de Medicină Legală Vaslui, dr. Sorin Moldoveanu.
Polițiștii au demarat verificări în acest caz și urmează să stabilească dacă sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracțiuni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.029 secunde