Ce beneficii aveți dacă angajați ucenici

295
Firmele pot angaja ca și ucenici tineri cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani și vor beneficia și de unele facilități din partea statului. Prin contractul de ucenicie, tinerii pot obține un loc de muncă cu o durată între un an și 3 ani. Perioada de probă la care poate fi supus ucenicul nu poate fi mai mare de 30 de zile. Angajatorul trebuie să-i asigure ucenicului o pregătire teoretică și practică sau numai pregătire practică. La finalul colaborării, angajatorul este obligat să înscrie ucenicul la un Centru Autorizat de Evaluare și Certificare a Competențelor Profesionale, de unde acesta primește un atestat. Toate costurile de evaluare sunt suportate de angajator.

Salariul de bază lunar stabilit prin contractul de ucenicie la locul de muncă este cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, respectiv 700 ron (pentru anul 2012). Principalul avantaj pentru angajator este faptul că primește lunar o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă prevăzut de Legea nr. 76/2002 (în prezent este în cuantum de 500 de lei). Prin urmare, angajatorul va primi 300 de lei lunar, pe durata contractului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 13 Ianuarie 2012
Stire din Social : Panică pe strada Traian  FOTO
Vineri, 13 Ianuarie 2012
Stire din Social : Ce vreme ne așteaptă în week-end
Pagina a fost generata in 1.3262 secunde