Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Constanța propune, prin portalul internațional EURES, pentru săptămâna aceasta, 107 locuri de muncă în străinătate. Este vorba în mod special de posturi pentru persoane cu studii și pregătire superioară.
În Danemarca, oferta cuprinde 21 de posturi de medici specialiști în diverse specialități. Salarizarea este conform contractului colectiv în domeniu.
Salariul de pornire în primele luni, când se participă și la cursuri de limba daneză, este în jur de 6.000 - 7.000 de euro brut lunar. Apoi se majorează în funcție de calificare, experiență și funcție.
În Lituania, FL Technics angajează 40 de ingineri aeronave și mecanici aviație. Salariul pentru ingineri este cuprins între 4.000 și 5.000 LTL pe lună, iar pentru mecanici între 2.000 și 2.500 LTL pe lună. În Norvegia nu sunt disponibile decât doua locuri de muncitor constructor, meserie care se plătește cu 21 până la 28 de euro brut pe oră, în funcție de experiență și calificări.
21 de posturi sunt scoase la concurs în Olanda, majoritatea fiind pentru ingineri. Se caută senior inginer utilaj, inginer de proces, inginer construcții civile și industriale, inginer de proiect, inginer mecanic utilaj, inginer de proces și inginer mecanic. Salariile nu sunt specificate, însă se încadrează în normele specifice fiecărei meserii.
În Republica Cehă, un angajator caută 15 șlefuitori și pilitori pentru care oferă un salariu de 450 până la 1.000 de euro net pe lună, în funcție de performanță. Un salariu mult mai mic este oferit de un angajator din Slovacia, care caută șase lucrători cu mașini de cusut, dar care este dispus să plătească numai 337,70 de euro pe lună.
Iar dacă aveți pregătire de specialist în endocrinologie sau medic reumatolog aveți șansa de a lucra în Spitalul Județean Kalmar, din Suedia. Salariul nu este specificat.
Informații suplimentare și detalii despre posturile respective puteți afla la adresa www.eures.anofm.ro sau de la consilierul Eures din cadrul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă din Constanța, Elena Pană, tel. 0241/481.553.