Centrul Constanţei, fără curent electric

152
Centrul Constanţei, fără curent electric - curent-1627409816.jpg

Articole de la același autor

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.

Săptămâna aceasta, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Miercuri, 28 iulie, în municipiul Constanţa, între orele 8.30 şi 16.30, sunt afectaţi consumatorii de pe străzile Elena Cuza, Valului, Sandu Aldea, Mitropolit Dosoftei, Enăchiţă Văcărescu şi strada Maramureş, numerele cuprinse între 2 şi 50, strada Nicolae Iorga nr. 12 – Şcoala Gimnazială nr. 4, precum şi cei de pe străzile Steagului, Biruinţei, Andrei Mureşanu.

În acelaşi interval, sunt anunţate întreruperi pe bulevardul Mamaia nr. 300, nr. 302, la staţia peco, la sediul Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 306, aleea Studenţilor nr. 5A. De asemenea, între orele 9.00 şi 17.00, vor fi întreruperi de câte 30 de minute pentru fiecare consumator, în centrul municipiului, pe străzile Răscoala 1907, Duiliu Zamfirescu, Ciprian Porumbescu, I.G. Duca, Sabinelor, Constantin Brătescu, aleea Garofiţei – blocul L91, strada Suceava – bloc SV1 şi SV2.

În restul judeţului, între orele 9.00 şi 17.00, se va opri curentul în oraşul Năvodari, pe străzile D24 şi D25, şi în oraşul Ovidiu – zona industrială. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4595 secunde