Cer mai mult senin și temperaturi ridicate, astăzi, la Constanța

123
Cer mai mult senin și temperaturi ridicate, astăzi, la Constanța - cermaimultsenin-1409585219.jpg

Articole de la același autor

În ciuda toamnei din calendar, vremea aduce mai mult a vară, pe litoral. Temperaturile sunt ridicate, iar soarele strălucește cu toată puterea sa. Astăzi, la Constanța, cerul este mai mult senin, vântul suflă moderat, dinspre nord-est, cu unele intensificări temporare. Peste noapte, va fi parțial înnorat și vântul se va mai domoli. Termometrele vor indica minimum 21 de grade Celsius. 
Mâine, norii vor persista și cerul va fi din nou, pe alocuri, înnorat. Noaptea este posibil să plouă în averse însoțite de descărcări electrice. Și joi sunt așteptate precipitații, mai ales în cursul dimineții, după care norii se vor risipi și se va însenina. De vineri, va fi din nou cald, cu valori termice cuprinse între 18 și 27 de grade Celsius. În restul țării, vremea este caldă și ușor instabilă. Cerul este variabil, cu înnorări temporar accentuate spre seară și noaptea când se vor semnala averse, însoțite de descărcări electrice și, posibil, căderi de grindină, local în zonele deluroase și montane și pe arii restrânse în regiunile estice, sudice și centrale. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 de grade în depresiuni și 32 - 33 de grade în Bărăgan, iar cele minime se vor încadra între 8 grade în depresiuni și 22 de grade pe litoral.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 01 Septembrie 2014
Stire din Social : Cum va fi vremea mâine, la Constanța
Duminică, 31 August 2014
Stire din Social : Cum va fi vremea azi, la Constanța
Pagina a fost generata in 1.0962 secunde