Vremea va fi și astăzi deosebit de caldă, la Constanța. Ceața se mai risipește și cerul va fi variabil, cu soare. Vântul va sufla slab până la moderat, dinspre sud-vest, iar maxima termică va atinge 10 grade Celsius.
Peste noapte, se va însenina și vântul se va mai domoli. Termometrele vor indica minimum 1 grad. Sâmbătă va fi ceva mai răcoare, cu valori termice cuprinse între -2 și 7 grade Celsius, însă duminică, temperaturile vor urca din nou până pe la 11 grade.
În restul țării, mâine, regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele normale în a doua decadă a lunii ianuarie. Cerul va fi mai mult noros în regiunile intracarpatice, unde pe arii restrânse va ploua slab. În restul teritoriului, cerul va avea înnorări îndeosebi în prima parte a zilei, când local în zonele joase de relief va mai fi ceață asociată trecător cu burnițe.
La munte, vântul se va intensifica, mai ales pe creste, unde, seara și noaptea, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, în special în Carpații Orientali. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 3 grade și 13 grade, iar cele minime se vor situa între -5 și 4 grade.