Grupul Alcoolicilor Anonimi, de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, are deja cinci membri.
Inițiativa înființării unui astfel de grup au avut-o, de curând, două persoane, una cu vârsta de 35 de ani, iar alta - trecută de 50, foste consumatoare de alcool.
Alte trei persoane s-au alăturat, de curând, acestui grup pentru a împărtăși experiența lor, pentru a obține și a oferi sprijin.
"Sunt persoane care au venit și au întrebat dacă îi putem sprijini în vreun fel. Putem oferi consiliere, iar dacă vor, pot intra și sub tratament", a explicat Mihaela Cișmilianu, psiholog la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța.
În fiecare miercuri, de la ora 18.00, alcoolicii se pot întâlni la sediul Centrului Antidrog Con-stanța, de pe strada Mimozelor nr. 4, pentru a-și povesti experiențele. "Este vorba despre un grup de sprijin reciproc, fără intervenția unui psihoterapeut. De regulă, pot veni persoane din afara grupului doar dacă ei își dau acceptul să participe și o persoană străină. Poate veni oricine are probleme cu alcoolul", a mai explicat Mihaela Cișmilianu.
Persoanele care au nevoie și de tratament sunt direcționate fie către Clinica de Psihiatrie din Palazu Mare, fie către Spitalul Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia, din București.