CINE A PUS RATC-ul PE BUTUCI

2047
19
Greva de la RATC a scos la iveală două grave probleme ale regiei: banii pe care îi au de recuperat de la Casa Județeană de Pensii, în contul abonamentelor deportaților și deținuților politici, și microbuzele care le "fură" pasagerii. Casa Județeană de Pensii datorează regiei aproape 12 milioane de lei, în timp ce microbuzele fac zilnic, după spusele șoferilor, o gaură în buget de aproape 50.000 de lei. 


Una din principalele nemulțumiri ale greviștilor RATC a fost circulația microbuzelor particulare în municipiul Constanța. Aceștia au ținut să-i spună viceprimarului Gabi Stan că microbuzele intră pe traseele autobuzelor, opresc peste tot și le iau de sub nas pasagerii. Reprezentanții șoferilor din transportul în comun au solicitat autorităților aplicarea de măsuri împotriva firmelor de maxi-taxi care obstrucționează activitatea RATC. "Fondurile noastre au scăzut drastic de când au apărut microbuzele. Iar ce fac ei nu se cheamă transport în comun, zici că transportă animale. Legea spune că nu au voie să intre pe mai mult de 30 la sută din traseul autobuzelor de transport în comun, dar ei se bagă în fața noastră, opresc în stațiile noastre și dacă le spunem ceva ne amenință: «Dacă mai vrei să mai fii mâine la RATC, taci din gură»", a explicat Marin Simion, liderul desemnat de șoferi să poarte negocierile cu conducerea regiei și cu reprezentanții autorităților. 


Au acaparat traseele 


Acesta a spus că numărul microbuzelor a crescut semnificativ în ultimii ani, astfel încât, în prezent, sunt pe traseu mai multe astfel de autovehicule decât autobuze ale RATC. "Orașul este al RATC-ului. Microbuzele nu au ce căuta pe traseul nostru. Să circule în exterior, acolo unde noi nu mai avem curse. Trebuie neapărat să scăpăm de microbuze, pentru că ne fac concurență neloială", a mai adăugat reprezentantul șoferilor. 


Viceprimarul Gabi Stan le-a promis șoferilor că va desemna o comisie care va analiza cadrul legal în care își desfășoară activitatea aceste firme de maxi-taxi și va demara controale pe trasee. "Trebuie să studiem legea și să vedem ce e de făcut. Vom colabora cu Poliția Locală, vom face controale și este bine să participe și reprezentanți ai RATC", a promis viceprimarul. Nemulțumiți doar cu promisiuni, șoferii au cerut să se ridice licențele acestor firme. "Păi Primăria le-a dat licențele, ea să le ridice. Ei înghesuie oamenii în microbuze de marfă, merg cu prețuri foarte mici, pentru că lucrează la negru, iar noi oferim tot confortul, dar avem salarii de ultimii oameni!", a strigat un șofer la întâlnirea prilejuită de greva de miercuri. 


RATC-ul, scos la privatizare? 


Alte voci au spus că totul este un scenariu bine pus la punct tocmai de autoritățile locale, tocmai pentru a facilita privatizarea RATC-ului. "Ne-au adus în ultimul hal, acum au venit și au făcut audit, după care se zvonește că ne vor privatiza. Este un plan ticluit bine!", a spus un alt șofer. În replică, noul director al regiei constănțene, Ovidiu Cristian Tănase, s-a declarat hotărât ca, în maximum nouă luni de zile, să aducă RATC-ul pe linia de plutire. "Este o situație dificilă, dar dacă reușim să recuperăm banii de la Casa de Pensii și ne chivernisim, sper ca să reușim să ieșim cât de cât pe 0", a subliniat șeful RATC.


Comentează știrea

19 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
...
24 mai 2013
...

În orice țară civilizată, programul transportului în comun este afișat la minut și RESPECTAT. Înainte să se plângă, RATC-ul trebuie înceapă curățenia în propria curte. Am fost în peste 100 de orașe din Europa, mai mari sau mai mici, peste tot, în stații, există o plăcuță pe care este trecut orarul de circulație. Se respectă LA MINUT. Dacă mașina a ajuns mai devreme în stație, staționează până se face ora de plecare. Lucrurile sunt atât de bine organizate (iar pasagerii, probabil, mai civilizați...), încât am văzut oameni care preferă să aștepte următorul autobuz dacă cel care a venit este prea plin. Ritmicitatea este foarte bună la orele de vârf și acceptabilă în celelalte perioade ale zilei, astfel că totul este foarte eficient. Urcarea se face numai prin față, unde se cumpără bilet sau, pentru cei cu abonament, se "perforează" cartela (cam cum este la metro, la noi). Mă rog, nu este intenția mea să fac pe deșteptul (nici nu sunt :)), ceea ce vreau să subliniez este că, dacă există voință la nivelul conducerii, un management serios, atunci regia poate deveni rentabilă. Iar acest lucru se poate întâmpla chiar în condițiile "concurenței" celor cu maxi-taxi. Pentru că este absurd ca niște chichinețe să fie preferate în detrimentul unor autobuze spațioase. Poate mai trebuie lucrat și la confortul celor care merg cu auobuzele RATC (difuzarea unui post radio, ales prin licitație, organizarea unor expoziții mobile de desene, fotografii, etc, tombole pentru cei care cumpără abonamente și... tot așa). În loc să se plângă, cei de la conducerea RATC ar trebui să caute motivele pentru care un serviciu public pentru care există cerere, nu este rentabil. Iar dacă nu găsesc răspunsuri și rezolvori, atunci să lase pe alții.

admirator
24 mai 2013
hm...

ma miram eu sa faca o analiza serioasa. Concurenta maxi-taxi-urilor nu poate fi eliminata prin lege. RATC nu are monopolul transportului public urban. Ar fi trebuit s-o stie. Dar este ciudat cum in primaria nazistului salvamar tzopaitor, tramvaiele nu sunt eficiente, troleele incurca si autobuzele sunt depasite... ca si calea ferata ce ne leaga de Bucuresti... Asta e treaba de Parchet, deja. Prea multe coincidente. Un stil care este usor recunoscut. (Ca si la Cazino.) De ce te-ai inghesui in autobuze, cu oameni urat mirositori si nepoliticosi? Ce sa mai vorbim de viteza de melc cu care circula... Iar diferent d pret nu-i asa mare... Dar vad ca nimeni nu s eleaga de faptul ca in 90% din cazuri, soferii de maxi-taxiuri nu dau bilete... In felul asta, ciubucul se imparte intre ei si patroni, fara a se plati impozite... De asta nimeni nu zice nimic? Ni Garda Finnciara, nici adm.fin. nimeni? Cine-s patronii acestor firme?

ovidiu
24 mai 2013
Trasee mai lungi inseamna economie

ratc are trasee scurte -cu microbuzul cu 2 lei strabati orasul de la un capat la altul.cu autobuzul platesti triplu si schimbi 2-3 trasee. Un traseu mai lung inseamna consum mai mic de motorina ,reducerea aglomeratiei din centru prin existenta traseelor paralele,disparitia a jumatate din dispeceratele de la capetele de linie ..De exemplu o linie de la Sere km 5 sa mearga pana la Pescarie ar unifica liniile 5 si 40, o alta linie ar putea unifica liniile 43 si 101..Statiile de autobuz sunt la mare distanta de intersectii.Va dau un exemplu linia 102 intersecteaza in Tomis 3 liniile 43 si 100.Sa ajungi de la o linie la alta parcurgi 300-400 m intre statii .

MISU
24 mai 2013
nu imi plac microbuzele

ACESTE MASINI MICROBUZE SUNT PEPOST DE COSCIUG UMBLATOR SI PUTE IN MASINI CA IN COCINA SI ALEARGA PURICI PE CANAPELE...NU AI SIGURANTA IN ELE......TE BUCURI LA 1 LEU SI TE CAPETE CU GREATA SI MICROBI SI FRICA DACA NU AJUNGI TEAFAR UNDE VREI. NU MERG CU ASA CEVA...IMI PLAC AUTOBUZELE DESIFGUR SA FIE MAI LEJER SI SUNT SI CURATE. ...E MAI SCUMP DAR SUNT SIGURE NU SUNT CA O CONSERVA CARE TE DUCE LA MOARTE.

Un constantean
24 mai 2013
Golaneala constanteana

Vinovatul de serviciu este primarul Mazare.Argumente: -a desfiintat tranvaiele(incapatoare si economicoase); -a marit anual pretul biletului RATC(din anul 2000,acest bilet era mai scump, decat cel din Bucuresti(iar Constanta este de 5-6 ori mai mica); -iarna este frig,iar vara cald in autobuze; -autobuzele cumparate din Ucraina,nu sunt bune pentru Constanta(sistemul de franare este prea rigid,au prea putine locuri,vin prea rar,etc.). In concluzie, numai primarul Mazare,poate resuscita transportul in comun,din Constanta,luind masurile ce se impun(care se regasesc in argumente)...

sica
24 mai 2013
adevar

In spatele acestor firme fantoma de microbuze se afla sefi de la RAR, care isi baga bani fraudulosi in buzunare pentru a lasa pe strazi toate rablele de microbuze.Cand se intampla cate un eveniment nefericit cu aceste masini foarte uzate, se prefac ca nu stiau de existenta acestor masini cu defectiuni, si fac si ei de ochii lumii controale pe traseu , dar pe care le anunta dinainte, astfel incat efectul acestor controale este nul, si afacerea merge mai departe.Cineva vrea falimentarea RATC, pentru a prelua parcul auto pe un Ron.Mafie pe fata, dar cine sa vada , cine sa auda in tara asta?

escu
24 mai 2013
mazarisme

ratc_mosia lui coiciu ,mazare ,strutinschi si clica lor. a devenit agentul publicitar ieftin sau gratuit al firmelor acestor mafioti!!! apropos chiar nu a vazut njmeni din adm locala cum si unde opresc microbuzele particulare incurcand circulatia, aprimit cineva vreodata vreun bilet de calatorie? ce face garda fin si politia rutiera??? telegraf nu e intrsat de greva???

ct
24 mai 2013
pomana

trebuie controale in fiecare autobuz pe linia 48,2,5; gratuitate pe ratc doar pt elevii de pana in 14 ani si pensionari cu o pensie de MAXIM nivelul salariului minim ! mai bine, le dati 10-15 bilete lunar pensionarilor,sunt de ajuns ! Ct e oras normal,sau azil de pensionari???

ce folos
24 mai 2013
cuget liber

daca tot ce apare pe aceasta pagina ar fi preluata de un redactor si desbatuta in paginile cotidianului atunci poate si autoritatile locale se vor autosesiza.caz concret deun an de zile statia R.A.T.C. Boema-Brotacei sensul spre cap de linie Ciresica este blocata de autoturisme expuse vanzarii nu ai pe unde sa cobori sau sa urci in mijlocul de transport in comun Politia rutiera si Polotia locala se plimba prin oras fara a lua nici-o masura

Jean
24 mai 2013
Orasul pomanagiilor

Are dreptate nr.8 ! De cate ori circul cu 42 sau 43 f. rar vad pe cineva compostand biletul! Ieri, de ex, de la Maritimo si pana la Spitalul judetean , nu au fost mai mult de 3 pers care au compostat biletul. O ruda venita in vizita din alt oras al tarii, m-a intrebat daca la noi transportul in comun este gratuit ca nu vede pasageri la aparatele de compostat din masini! Afara de asta, unele casiere de la chioscurile RATC-ului elibereaza abonamente gratuite daca le dai odata cu buletinul si 10-15 lei, chiar daca ai pensie ce depaseste cu mult baremul impus de primarie. Cunosc cazuri concrete!

19 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Pagina a fost generata in 1.0724 secunde