Ca la balamuc!

Circ și turism de mizerie, la Gara Constanța. Unde e Poliția Locală?

1472
6
Sute, poate chiar mii de turiști se perindă, zilnic, prin Gara Constanța. Unii pleacă, alții vin, însă cu toții rămân cu un gust amar și cu o amintire tristă despre acest spațiu care ține loc și de centru de informare turistică și de bazar și de târg. Atmosfera de zi cu zi aduce mai mult cu o haltă, plină de precupeți, de la cei care vor să agațe turiștii pentru a-i caza la particulari, până la taximetriștii dispuși să facă și pe hamalii. 


Gara în sine nu arată nici ea prea bine, chiar dacă a fost reabilitată în urmă cu câțiva ani, însă aspectul ponosit și învechit nu s-a schimbat prea mult. Peronul principal, sălile de așteptare nu sunt prea primitoare, au bănci puține și călătorii sunt nevoiți să stea cu bagajele pe unde-apucă. 


Adevărata junglă este însă afară, în fața gării, acolo unde turiștii sunt atacați și bombardați și din stânga și din dreapta cu propuneri și oferte de cazare și de transport care mai de care mai științifico-fantastice. 


"Domnișoarele, domnișoarele, am un apartament cu două camere, chiar lângă Mamaia, apă caldă non-stop, fără să vă deranjeze proprietarii!", le îmbie o bătrânică pe trei fete tocmai coborâte dintr-un tren. Puștoaicele dau semne din prima că nu sunt interesate de cazare lângă Mamaia, ci se duc direct în Vama Veche, dar femeia insistă până când dă cu ochii de o familie cu un copil mic și își reface speech-ul: "Poftiți. Cameră la curte, cu baie proprie, grătar, foarte aproape de plaja din Constanța. Haideți să vedeți, o să vă placă și nu o să mai vreți să plecați!". Nici de data aceasta, însă, nu reușește să convingă. 


Lângă ea, alte femei, la fel de zâmbă-rețe, țintesc spre grupuri de turiști ce cară bagaje, semn că au venit să stea mai multe zile la mare. Textul este aproape același, cu unele adaptări în funcție de vârsta membrilor grupului. Însă oferte sunt pentru toată lumea, indiferent de număr și buget. 


Asaltați de particulari și de taximetriști 
Odată trecuți de asaltul băbuțelor "hoteliere", turiștii sunt luați în primire de taximetriști. Și ei sunt la fel de mulți și la fel de insistenți.


Unii se oferă chiar să ducă bagajele, aproape smulgându-le din mâinile proprie-tarilor. Dacă sunt refuzați, nu pierd timpul, se duc la următorul posibil client și aproape întotdeauna pleacă cu mașina plină. Uneori negociază tarifele chiar pe stradă, existând prețuri și pentru cursă cu aparatul pornit, și pentru cursă cu aparatul oprit. 


Ce fac autoritățile locale? 
Aceste scene se derulează de câteva ori pe zi, dar și noaptea. Platoul din fața gării devine un adevărat furnicar, cu oameni cocoșați de bagaje, mașini parcate aiurea și particulari dând din coate. Interesant este că, deși este bineștiut că traficul este intens în această perioadă în zona gării, reprezentanții autorităților locale sunt de nevăzut. 


"În urmă cu câteva luni, Poliția Locală venea chiar și de două, trei ori pe zi pe aici și ordona treburile. Curăța platoul, fugeau taximetriștii pirați, mașinile erau parcate regulamentar, era ordine. Acum, când vine un tren este haos. Taximetriștii fac legea, mai sunt și particularii cu cazarea, sunt și o groază de mașini puse alandala. Pur și simplu, e haos. Unde sunt polițiștii locali acum? De ce nu vin să facă ordine, să dirijeze circulația, astfel încât să nu fie ambuteiaje?", ni s-a adresat un constănțean care locuiește în zonă și este exasperat de toată aglomerația și nebunia din fața gării. 


Turism civilizat? Neahhh… 
Mai sunt și persoane care consideră că particularii nu ar trebui lăsați să abordeze turiștii și să le ofere cazare chiar de pe peronul gării. 


"Nu este normal să se întâmple așa ceva, în zilele noastre. Acesta nu este turism civilizat. În Sibiu sau în Cluj nu vezi așa ceva. Nu stă nimeni la ușa gării să te streseze cu tot felul de propuneri. Și cine naiba mai vine la mare fără rezervare sau ceva aranjat?", ne întreabă un cititor.


Comentează știrea

Craii de curte veche
18 august 2016
Turism? Nu TIGANIE STANDARD PIATA CHILIEI

Nimeni nu vede ? ce se intimpla in gara unde sint numai burtosi (turci saraci)cu masini inregsitrate la bulgari si asalteaza turistii? Vor fugi de Constanta ca de bomba atomica. Unde este politia locala?

Luta
18 august 2016

Unde este politiaTF, jandarmeria, ANAF????

m
18 august 2016
mm

Andreea iar ai facut-o de oaie.Ai dat foc si-ai fugit!Un punct de vedere al politiei: nu ai,al reprezentantilor garii:nu ai,al primariei:nu ai.Nu mai zic ca poze cu "babutele" nu ai pus si nici cu taximetristii "fake".

Selfie....
18 august 2016
Lasati politistii in pace

Principala poarta de intrare in oras nu poate sa arate altfel.Asa este educata mintea primarului/primarilor care au administrat/administreaza acest oras.Primari cu probleme psihice,fara educatie estetica,vulgari,cu o impresie buna despre ei au lasat urme adanci.Autorul articolului nu a termiat sa descrie prima imagine care o vede un calator strain la iesirea din gara.O terminam noi:panouri publicitare cat un bloc,vapor,aprozar,tarabe de toate felurile,jocuri mecanice,biserica,patrunjel,veceu pe trotuar,sosete,inele,verighete,autogara improvizata,maracini,trandafiri uscati.Acolo nu am vazut andrelele bunicii mele,in rest le gasim pe toate.Apropo,urina scursa de la veceul "ecologic" din apropiere a vopsit pana si asfaltul.Prima imagine din gara ne caracterizeaza pe fiecare dintre noi,ca pana la urma noi l-am ales pe cel mai harnic si cel mai gospodar reprezentant al nostru.Mi-e rusine sa primesc musafiri in timpul verii.Cat despre babutele care agita cheile in fata garii trebuie sa amintim ca au fost incurajete de Mazare la fiecare intalnire cu pensionarii.El le-a spus ca le da voie "sa-si completeze veniturile" asa cum noi le-am dat voie politrucilor sa-si "completeze" averile.Scarba PSD,autorul dezastrului.

Radu
18 august 2016
Ce misto'

Si ce se intampla cand politia face razii?! Fix sula si caciula! Masurile luate de cei ce aplica legile sunt vax,apa de ,,ploua'' . Stiti cum se intampla? Politia alearga,vaneaza borfasii ,apoi instantele zic ca ,,borfasii ie buni,ei ie simbolul national,ei are drepturili omului'' si gata... Pai degeaba pui politia sa alerge degeaba,deja a ajuns de rasul interlopilor,astia ataca politistii ca pe niste pustani fara aparare,caci nici dreptul sa se apere pe ei insisi nu-l au politistii. Iasiti la vot si alegeti mafioti,sa ne faca continuitatea acestui stil de viata ! Cei ce fac legi in parlament sa sprijine in continuare hotii si mafiotii,voi sa platit taxe si impozite,! Da,drepturile omului inseamna ca voi sa platiti si niste oameni sa traiasca ,voi sa munciti si altii sa rada de voi. Nu stiati?!!!!

DODO
18 august 2016
,,normalitate,, constanteana

atmosfera asta mizerabila o intilnesti in tot orasul ! cu specialisti in turism ca ca ...Corinuta combinata cu gestionarea penala a edililor plus apatia oamenilor legii nu ai la ce altceva sa te astepti.Constanta are nevoie urgenta de singe proaspat dar de unde ?

Articole pe aceeași temă

Joi, 18 August 2016
Stire din Cultură-Educație : Spectacole din… Carusel
Miercuri, 17 August 2016
Stire din Cultură-Educație : Țapinarii  cântă-n Costinești
Pagina a fost generata in 1.3498 secunde