Preşedinta Colegiului Medicilor din România (CMR), Cătălina Poiană, a declarat vineri, la Zalău, că recâştigarea încrederii în profesia medicală şi consolidarea relaţiei dintre medic şi pacient reprezintă una dintre priorităţile organizaţiei, subliniind totodată că deficitul de personal medical şi finanţarea insuficientă rămân principalele probleme ale sistemului sanitar.
Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă susţinute după şedinţa Consiliului Naţional al Colegiului Medicilor din România, desfăşurată la Zalău.
"Considerăm că fundamentul unui sistem de sănătate puternic îl reprezintă încrederea în medic. (...) Profesia de medic este poate mai mult decât o profesie, este o vocaţie. Una dintre provocările actuale este recâştigarea încrederii în medic şi repoziţionarea relaţiei dintre medic şi pacient. Este o relaţie care trebuie să se bazeze pe profesionalism, dar şi pe empatie şi o bună comunicare, iar către medic trebuie să se întoarcă, de asemenea, respectul", a afirmat Cătălina Poiană.
Potrivit acesteia, în cadrul şedinţei Consiliului Naţional au fost analizate activitatea recentă a organizaţiei, precum şi mai multe propuneri legislative formulate de CMR, între care amendamente la proiectul noii legi a salarizării. Poiană a precizat că organizaţia a transmis observaţii către Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi comisiile de specialitate din Parlament, inclusiv cu privire la nivelul sporurilor pentru gărzile efectuate în zilele de sărbătoare legală şi în zilele libere.
Totodată, Consiliul Naţional a discutat actualizarea reglementărilor privind educaţia medicală continuă, astfel încât acestea să răspundă noilor provocări din sistemul sanitar şi să respecte principiile etice şi deontologice ale profesiei.
Referindu-se la întâlnirile avute cu medicii din judeţul Sălaj, preşedinta CMR a arătat că principalele dificultăţi semnalate vizează lipsa personalului medical, în special în spitalele mici, unde există probleme în asigurarea liniilor de gardă şi a accesului la servicii medicale în ambulatoriu.
"Există o distribuţie inegală a medicilor la nivelul ţării. Ştim cu toţii că există aglomerări şi un număr mare de medici în centrele universitare, ceea ce nu se regăseşte şi în spitalele mici", a spus aceasta.
În opinia sa, atragerea medicilor tineri către unităţile sanitare din localităţile mici necesită implicarea autorităţilor locale, inclusiv prin sprijin pentru locuinţă, integrarea familiei şi accesul copiilor la unităţi de învăţământ.
De asemenea, Cătălina Poiană a arătat că, potrivit unui chestionar realizat în rândul medicilor rezidenţi, aceştia sunt dispuşi să ia în calcul angajarea în spitale mai mici dacă beneficiază de infrastructură adecvată şi de existenţa unor echipe medicale bine constituite.
Un alt subiect abordat în discuţiile cu medicii din judeţ a fost fenomenul agresiunilor asupra personalului medical. În acest context, preşedinta CMR a reiterat poziţia organizaţiei împotriva violenţei şi a amintit de campania "Stop Violenţei", derulată la nivel naţional.
"Considerăm că nu aceasta este soluţia şi că problemele trebuie abordate printr-o creştere a comunicării, atât cu pacientul, cât şi cu aparţinătorii acestuia, pentru că o comunicare bună poate detensiona situaţiile conflictuale", a afirmat Poiană.
În concluzie, aceasta a subliniat că insuficienţa personalului medical şi finanţarea insuficientă reprezintă cele mai mari provocări ale sistemului sanitar.
"Dacă pentru infrastructură se mai pot găsi resurse financiare, nimic nu prinde viaţă fără resursa umană, care este, de fapt, inima care ţine sistemul de sănătate în viaţă", a conchis preşedinta Colegiului Medicilor din România.