"Colț de rai" fără apă și canalizare

444
1 min citire
Reprezentanții Direcției de Control de Sănătate Publică (DCSP) Constanța au derulat, în luna martie, 876 acțiuni de verificare a condițiilor igienico-sanitare din unitățile de comercializare din județ.
În urma controalelor, a fost suspendată activitatea a trei magazine alimentare: SC Colț de Rai SRL, situată pe Bd. I.C. Brătianu, unde lipsea racordarea la apă și canali-zare, spațiul în care erau depozitate produsele era neigienizat, iar pereții erau mucegăiți; SC Cristaliv 3 SRL, din Valu lui Traian, pentru că au fost puse în vânzare alimente expirate, iar angajații nu cunoșteau normele de igienă ce se impun a fi respectate; SC Giluantco SRL, din Valu lui Traian, pentru lipsa racordului la apă, a unui cântar separat pentru fructe și legume și pentru că vânzătoarele nu aveau halate.
Potrivit dr. Ramona Iliuță, inspector sanitar în cadrul DCSP Constanța, administratorii SC Colț de Rai SRL și SC Giluantco SRL nu au respectat deciziile de suspendare a activității, motiv pentru care au fost amendați cu câte 4.000 de lei.
Totodată, reprezentanții direcției au aplicat, în același interval de timp, 36 de amenzi, cumulând 76.200 lei. Sancțiunile pecuniare au vizat neîndeplinirea condițiilor igienice de depozitare - precum în cazul SC Silvio Com Invest SRL, situată pe I.L.Caragiale, din municipiul Constanța - sau punerea în vânzare a unor produse alimentare expirate, situații găsite la SC Il Past Art SRL și Vlamor Trade SRL. "Au fost retrase de la vânzare 48,1 kilograme de produse, dintre care 17,45 kilograme carne și produse din carne și 5,3 litri de lapte", a mai arătat dr. Iliuță.
Începând cu 10 aprilie, repre-zentanții DCSP Constanța vor desfășura un control tematic privind preparatele comercializate cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0302 secunde