Companiile aeriene, obligate să plătească despăgubiri dacă se amână sau anulează zborul din MOTIVE TEHNICE. Ce sume vor primi pasagerii

221
Companiile aeriene, obligate să plătească despăgubiri dacă se amână sau anulează zborul din MOTIVE TEHNICE. Ce sume vor primi pasagerii - lj-1442654641.jpg

Articole recomandate

Pasagerii cărora li se întârzie sau anulează un zbor vor fi despăgubiți de câtre companiile aeriene, chiar și în cazul unor defecțiuni tehnice. Decizia a fost luată Curtea Supremă a Uniunii Europene.

"Chiar în cazul anulării unui zbor din cauza unor probleme tehnice neprevăzute, operatorii de transport aerian au obligația să îi despăgubească pe pasageri. Cu toate acestea, anumite probleme tehnice care rezultă, printre altele, din vicii ascunse de fabricație care afectează securitatea zborurilor sau din acte de sabotaj sau de terorism pot scuti operatorii de obligația de despăgubire", a informat ieri Curtea Supremă.

Curtea Supremă a luat această decizie în urma unui proces intentat de către un cuplu din Olanda, al cărui zbor a fost întârziat 29 de ore. Compania aeriană a precizat că acest lucru a fost cauzat de împrejurări excepționale. Mai exact, avionul avea două componente defecte.

Cu alte cuvinte, dacă zborul este amânat sau anulat din cauza unei probleme ce a survenit inopinat, care nu poate fi imputată unei întrețineri deficitare și nici nu a fost descoperită în timpul unei operațiuni obișnuite de întreținere, amânarea intră în sfera noțiunii "împrejurări excepționale", scutind astfel transportatorul de obligația sa de despăgubire.


Despăgubirile pe care ar putea să le primească pasagerii sunt curpinse între 250 și 600 de euro, chiar și în cazul problemelor tehnice, scrie libertatea.ro



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 19 Septembrie 2015
Stire din Social : Cutremur în Vrancea! Ce magnitudine a avut
Sâmbătă, 19 Septembrie 2015
Stire din Social : Cum va fi vremea  în week-end, la Constanța
Pagina a fost generata in 1.1672 secunde