Complex balnear pentru persoanele cu dizabilități la Constanța

324

Articole de la același autor

Un complex balnear de tratament și recuperare pentru persoanele cu dizabilități este proiectul îndrăzneț pe care liberalii îl propun Consiliului Județean Constanța, prin vocea candidatului lor, Mihai Lupu. PNL atrage atenția asupra unei categorii sociale de învingători, cum îi numește pe cei care au neșansa de a avea o dizabilitate care nu-i face diferiți de ceilalți, ci speciali, și prezintă o idee care ar putea avea ecou la nivel național.

"Un complex balnear dedicat persoanelor cu dizabilități înseamnă preocuparea față de o categorie socială specială, care are nevoie nu doar de grija noastră, ci și de încurajare permanentă. Ne gândim că e un proiect extrem de oportun, care poate stârni interes chiar la nivel național. Practic, primul pas pe care Consiliul Județean trebuie să îl facă este să identifice un teren pe care să poată fi construit un astfel de centru care să răspundă nevoilor complexe ale beneficiarilor, de la kinetoterapie, fizioterapie, masaje de recuperare, până la consiliere psihologică", a explicat Mihai Lupu.

Liberalii susțin că finanțarea ar urma să fie din fonduri europene și că, din momentul în care Constanța va beneficia de un astfel de centru, județul va deveni principalul actor în domeniul asistenței sociale. Conform informațiilor expuse, serviciile pe care centrul le va oferi au în vedere atât persoanele cu dizabilități ușoare, cât și cele cu dizabilități psihomotorii avansate, care pot beneficia de tratamente de recuperare sau paleative. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3567 secunde