Anul viitor

Concurs Congresul Național de Chirurgie va avea loc la Constanța

302

Articole de la același autor

Cea de-a 24-a ediție a Congresului Național de Chirurgie se va desfășura, anul viitor, la Constanța, între 4 și 7 iunie. Evenimentul este organizat de Societatea Română de Chirurgie, cu sprijinul Universității "Ovidius". Pentru că este primul congres organizat după integrarea României în Uniunea Europeană, organizatorii se așteaptă ca printre participanți să se numere și un număr important de chirurgi de peste hotare. Acțiunile de acest gen sunt un prilej ca specialiștii în domeniu să-și prezinte activitatea prin lucrări, postere, casete și CD-uri cu tehnici operatorii, cercetări științifice.
Invitații vor participa, de asemenea, la cursurile postuniversitare, mesele rotunde și conferințele tematice care se vor desfășura la Constanța cu acest prilej. Președintele Comitetului local de organizare este prof. Vasile Sârbu, șeful Clinicii de Chirurgie și Transplant Țesuturi din cadrul Spitalului Județean Constanța, dar și vicepreședinte al Societății Române de Chirurgie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9341 secunde