Consiliul Județean Constanța extinde verificările la Spitalul de Urgenţă

352
Consiliul Județean Constanța extinde verificările la Spitalul de Urgenţă - 46969261996653427552746454399213-1733829445.jpg

Articole de la același autor

Serviciul de Control din cadrul Consiliului Județean Constanţa (CJC) a desfășurat timp de 30 de zile o acțiune amplă de verificare la Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Constanța. Având în vedere complexitatea activității și neregulile constatate, președintele CJC, Florin Mitroi a decis prelungirea controlului pentru încă o lună. Inițial, verificările s-au concentrat pe modul de derulare al achizițiilor și pe contractele aflate în desfășurare, însă, în etapa actuală, controlul a fost extins pentru a include și aspectele tehnice și administrative ale instituției.

„Menționăm că această acțiune nu vizează verificarea actului medical, care nu intră în competența legală a Serviciului de Control. Totuși, petițiile primite din partea cetățenilor au fost transmise către noua conducere a spitalului pentru soluționare. În prezent, monitorizăm îndeaproape desfășurarea controlului și pregătirea raportului final”, au precizat reprezentanţii CJC.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3033 secunde