Pe hârtie,

Constanța are mai puțini săraci

421
Constanța are mai puțini săraci - fbaf6b1d2f5130638e397e59db306d99.jpg
Statisticile realizate de instituțiile statului sunt optimiste. Potrivit acestora, județul Constanța începe 2011 cu mai puțini sărmani, față de aceeași perioadă din 2010: mai puțini beneficiari ai ajutoarelor sociale și chiar mai puțini șomeri.

Datele centralizate la nivelul instituțiilor responsabile sunt încurajatoare, căci prezintă o scăderea considerabilă a numărului săracilor din județul de la malul mării. Astfel, potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Prestații Sociale, în prezent, în Constanța sunt 5.613 familii care beneficiază de venitul minim garantat. Puțini, în comparație cu aceeași perioadă din 2010, când primăriile constănțene plăteau ajutoare sociale pentru mai bine de 8.200 de familii.
Scăderea este urmarea controalelor cerute de guvernanți, alarmați de numărul în creștere al asistaților sociali, și desfășurate în perioada mai - decembrie 2010. Astfel, potrivit datelor puse la dispoziție de Ministerul Muncii, până la sfârșitul anului trecut, fuseseră oprite de la plată, din cauza neregulilor, 37% din numărul total al dosarelor de ajutor social din județul Constanța. Cele mai multe dosare cu nereguli au fost descoperite în Adamclisi (241 de dosare) și Ciobanu (124 de dosare). Faptul că nu mai primesc ajutoare sociale nu însemnă însă că oamenii aceștia și-au găsit alte venituri. Din contră, autoritățile locale spun că acest fapt va duce la creșterea numărului de infracțiuni mărunte.

Primăriile au scăpat de ajutoarele sociale
Pentru a exista un mai bun control al modului în care sunt acordate ajutoarele sociale, dar și al valorii lor totale, din 2011, acestea nu mai sunt plătite de către primării. Laura Constandin, director AJPS Constanța, ne-a declarat că banii nu vor mai fi alocați prin bugetul Ministerului de Finanțe și apoi prin bugetele locale. Fondurile vor fi alocate din bugetul Ministerului Muncii, către agențiile județene de prestații sociale și apoi, prin mandat poștal către beneficiari. De altfel, primăriile constănțene au transmis deja agenției centralizatoare cu numărul beneficiarilor și restanțele pe care le au. "Primele mandate poștale cu ajutoarele sociale au plecat deja. Cât privește restanțele pentru 2010, este vorba de 870.000 de lei. Suma nu este mare, este echivalentă sumei plătite pentru o lună, pentru numărul total al beneficiarilor din Constanța. Deocamdată nu vom aloca însă această sumă, urmează să transmitem situația la Ministerul Muncii, care vrea să realizeze o analiză la nivelul țării", a declarat Laura Constandin.
Pe de altă parte, se preconizează că numărul celor care primesc ajutoare sociale va avea o nouă scădere drastică, după introducerea noilor criterii. Potrivit proiectului legislativ, beneficiarii vor fi selectați în funcție de bunurile pe care la au în gospodărie.

Mai puțini șomeri
În scădere a fost și numărul șomerilor. Astfel, în decembrie 2009, în județul Constanța erau înregistrați peste 19.300 de șomeri, cu o rată a șomajului de 6,1%. În schimb, la sfârșitul lui 2010, rata șomajului era de 5,67%, reprezentând un număr de 17.900 de șomeri. Reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă sunt de părere că numărul celor care nu au un loc de muncă va crește în primăvară, pentru a reveni, apoi, în tendința descrescătoare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1626 secunde