Sâmbătă, 24 ianuarie, Constanța se pregătește să marcheze Ziua Unirii Principatelor Române printr-o serie de manifestări. Evenimentele dedicate celor 167 de ani de la Unire vor începe în Piața Ovidiu, unde, la ora 10:00, va avea loc o ceremonie oficială organizată de Ministerul Apărării Naționale - Comandamentul Flotei Constanța, cu sprijinul Primăriei Constanța. Programul include prezentarea onorului, intonarea Imnului național, oficierea slujbei „Te Deum”, alocuțiuni ale oficialităților și defilarea gărzii de onoare.
Momentul va culmina cu tradiționala Horă a Unirii, un simbol al continuității și al apartenenței la aceeași comunitate națională. Pentru buna desfășurare a evenimentului, traficul rutier va fi restricționat între orele 9:00 și 12:00 în zona delimitată de străzile Vasile Canarache, Petru Rareș, Traian, Dimitrie Cantemir, Marcus Aurelius și Revoluției din 22 Decembrie 1989. În acest sens, autoritățile recomandă participanților să folosească rute alternative și să evite zona în intervalul menționat.
Mai târziu, la ora 12:00, comunitatea este invitată să participe la un moment de unitate în cadrul evenimentului „Dobrogea dă mâna cu Țara“, organizat de Asociația „Via Dobrogeană“.
Participanții vor forma un lanț uman pe traseul Via Dobrogeană, de la Galați până la Mangalia, într-un gest simbolic ce va dura două minute și 40 de secunde. În Constanța, lanțul se va întinde pe traseul Cazino - Portul Turistic, oferind un moment emoționant dedicat solidarității și apartenenței la aceeași țară.