Constănțeni fără curent electric. Ce zone sunt afectate

Articole de la același autor
Care sunt beneficiile persoanelor care au avut grupa a II-a de muncă
16 Septembrie 2024
Reţele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Astfel, lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a
funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Joi, 7 noiembrie, între orele 8:00 - 16:00, nu vor beneficia de curent electric consumatorii din localitatea Cumpăna, zona Avicola, cu străzile: Cerealelor, Centenarului, Revoluției și Victoriei. Se vor confrunta cu aceeași situație și cetățenii care au domiciliul în localitățile Topraisar și Biruința (orele 8:30 - 16:30), Târgușor, Dorobanțu și Mireasa, între orele 9:00 - 17:00.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 03 Noiembrie 2024
Joi, 31 Octombrie 2024
Duminică, 27 Octombrie 2024
Marţi, 05 Noiembrie 2024
Luni, 04 Noiembrie 2024
Duminică, 03 Noiembrie 2024
Vineri, 01 Noiembrie 2024
Miercuri, 30 Octombrie 2024
Marţi, 29 Octombrie 2024
Marţi, 29 Octombrie 2024