Asigurarea obligatorie a locuinței, doar pentru cine vrea

Constănțenii, la voia sorții în caz de dezastru!

866

Articole de la același autor

Nenorocirile nu vin când le așteptăm noi și întotdeauna ne iau pe nepregătite. Se vorbește tot mai mult, în ultima perioadă, de marele cutremur, că este mai aproape ca niciodată, că autoritățile nu fac nimic, că nu sunt renovate clădirile vechi, că nu există un plan clar de intervenție, că populația nu este educată cum să reacționeze. Ne revoltăm că alții nu fac și nu dreg, în timp ce noi nu ne-am făcut nici măcar asigurarea obligatorie la casă. 


Cel mai recent raport al PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale) arată că mai puțin de un sfert din locuințele din județul Constanța sunt asigurate cu polița obligatorie împotriva dezastrelor naturale. Și dacă la orașe s-au mai încheiat asigurări, la țară mulți oameni nici nu au auzit de așa ceva. Doar 11 la sută din locuințele din mediul rural au asigurare obligatorie. 


Potrivit datelor PAID, 75,1 la sută dintre polițele active la nivel național sunt încheiate în mediul urban și 24,9 la sută în mediul rural. În funcție de tipul de locuință, 92,2 la sută din polițele PAD sunt pentru locuințe cu structură de rezistență din beton armat, metal sau lemn, cu pereții exteriori din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic, și 7,8 la sută sunt pentru locuințe din chirpic.


Din păcate, Dobrogea se află la coada clasamentului în ce privește numărul de polițe active, cu doar 4 la sută din totalul național, în timp ce în Transilvania, București și Muntenia sunt de cinci ori mai multe, iar în Moldova sunt de trei ori mai multe. 


E jale în Constanța! 
Cifrele sunt de-a dreptul alarmante atunci când vorbim despre județul Constanța. Doar un sfert din locuințele din orașe și municipii au poliță de asigurare obligatorie. Astfel, PAID are înregistrate 57.095 de polițe în mediul urban, de aproape patru ori mai puține decât totalul locuințelor înregistrate la recensământul din anul 2012. Conform datelor de la recensământ, la momentul respectiv, existau 200.626 de locuințe la orașe, iar numărul lor a mai crescut în ultimii patru ani și jumătate. La sate, este și mai grav: doar 8.212 locuințe au asigurare, deși la recensământ au fost numărate 74.893 de locuințe. 


SPIT ne poate amenda! 
În anii anteriori, Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța a derulat mai multe campanii de notificare a celor care nu au încheiat asigurarea obligatorie a locuinței, fiind singura instituție care poate aplica amenzi în aceste cazuri. 


"Recomandăm tuturor persoanelor care nu au încheiat până în prezent o poliță de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD) să efectueze demersurile în vederea contractării unei astfel de asigurări. Obligativitatea revine proprietarilor pentru construcțiile cu destinația de locuințe, administratorului, pentru cele aflate în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale sau locatorului, pentru locuințele dobândite prin contract de leasing financiar", explică directorul executiv al SPIT, Virginia Uzun. 


20 de euro pe an 
Polițele de asigurare împotriva dezastrelor naturale stabilite în funcție de tipul locuințelor sunt în cuantum de 20 de euro pentru locuințele de tip A, adică imobile cu structură de rezistență din beton armat, metal ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic, și în cuantum de 10 euro pentru locuințele de tip B, adică imobile cu pereții exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic. 


Clădirile cu risc seismic nu pot fi asigurate 
Polița PAD, care are o valabilitate de 12 luni, va fi valabilă începând cu ora 00.00 a celei de-a cincea zi de la data la care se va face plata primei obligatorii și semnarea contractului de asigurare. 


În cazul construcțiilor cu destinație de locuință aflate în coproprietate, se va încheia un contract de asigurare obligatorie pentru fiecare locuință în parte. În acest caz, prima de asigurare se va plăti pe fiecare locuință în parte. 


Locuințele situate în clădirile exper-tizate tehnic de către experți tehnici atestați și încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa întâi de risc seismic nu se asigură pentru niciunul dintre riscurile prevăzute de lege, până la data terminării lucrărilor de consolidare a clădirilor. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 27 Februarie 2017
Stire din Social : A FOST CUTREMUR!
Joi, 09 Martie 2017
Stire din Social : A FOST CUTREMUR
Luni, 06 Martie 2017
Stire din Actual : Cutremur de 6,5 grade
Pagina a fost generata in 0.442 secunde