Consultații prin telefon la centrele de permanență

207
< 1 min citire
Reprezentanții asociațiilor și patronatelor medicilor de familie au discutat, ieri, cu ministrul Sănătății, Ion Bazac, cu privire la organizarea centrelor de permanență. La finalul în-tâlnirii s-a luat decizia înființării a două centre de permanență care vor funcționa sub formă de call-center, prin intermediul cărora medicii de familie vor acorda, non-stop, recomandări și informații medicale prin telefon. "În primă fază vom înființa două astfel de centre pilot, în mediul urban și rural. Reorganizarea centrelor de permanență va aduce beneficii atât pacienților, care vor avea la dispoziție posibilitatea consultării unui medic la orice oră din zi și din noapte, cât și spitalelor care vor fi degrevate de rezolvarea unor cazuri simple", a spus Bazac.
Medicii de familie vor lucra în aceste centre în afara orelor de program și vor avea contracte separate. Noile unități vor fi deschise din toamnă, iar pentru fun-cționarea lor ministerul a alocat 26 de milioane de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0324 secunde