Consultații stomatologice gratuite pentru sătenii de la granița cu Bulgaria

198
< 1 min citire
Sătenii din localitățile constănțene din apropierea graniței cu Bulgaria vor beneficia, în 2010, de consultații stomatologice gratuite. Dr. Corneliu Amariei, decanul Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității "Ovidius", a anunțat că viitorii stomatologi vor participa la o caravană mobilă, alături de specialiștii din țara învecinată, în cadrul căreia vor consulta și trata gratuit populația săracă din localitățile de graniță. "Caravana mobilă se va desfășura în cadrul unui proiect româno-bulgar, pentru care am obținut finanțare europeană. Așteptăm banii pentru a pune la punct detaliile caravanei", a afirmat decanul. Valoarea proiectului este de 250.000 de euro.
Un alt proiect pentru care reprezentanții facultății au obținut finanțare europeană vizează problemele de management în medicina dentară. "Predăm cursuri privind managementul în stomatologie colegilor din întreaga țară. Valoarea proiectului este de 500.000 de euro, se desfășoară pe trei ani și am fost deja în șapte județe", a mai precizat decanul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0282 secunde