Continuă protestele în primării, consilii județene și prefecturi

138
Continuă protestele în primării, consilii județene și prefecturi - continuaprotestele-1496057343.jpg
Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, SNFP, împreună cu celelalte organizații sindicale competente în reprezentarea sindicală a personalului din administrația publică locală, precum SED LEX - locale, PRO LEX, Forța Legii și altele, vor protesta mâine, prin încetarea activității și prin organizarea unui miting în fața Camerei Deputaților.


"Motivele protestului sunt lipsa grilei de salarizare pentru administrația publică locală, precum și sfidarea prevederilor deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016", explică Sebastian Oprescu, președintele SNFP.


Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, SNFP, reunește funcționari publici și personal contractual din administrația publică centrală și locală.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0795 secunde