Contracte colective de muncă negociate în fiecare an

390
1 min citire
Contractele colective de muncă vor fi negociate obligatoriu în fiecare an în ceea ce privește salariile, timpul și programul de lucru, în caz contrar urmând să fie declanșat conflictul de muncă, iar contractele vor include clauze de protecție a conducerii organizațiilor sindicatelor și patronatelor.
Propunerile modifică forma actuală a Codului de Dialog Social și au fost primite din partea mai multor organizații sindicale și patronale de către Guvern, care le-a transmis spre aprobare Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale.
Negocierea colectivă va avea loc cu cel puțin 60 de zile înaintea expirării contractelor colective de muncă încheiate pe minimum un an sau cu cel puțin 60 de zile înaintea expirării perioadei de aplicabilitate a clauzelor stipulate în actele adiționale la contractele colective de muncă, în cazul în care acestea sunt încheiate pe mai mult de un an.
Pentru funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special și ceilalți angajați din sectorul bugetar, negocierile purtate în vederea încheierii acordurilor colective de muncă sau contractelor colective de muncă vor începe cu cel puțin 60 de zile înainte de fundamentarea proiectelor de buget pentru anul următor, la nivelul fiecărui ordonator de credite, și vor fi finalizate în cel mult 30 de zile după aprobarea bugetului.
Contractele colective de muncă/ acordurile colective vor cuprinde și clauze referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale și patronale, respectiv a reprezentanților angajaților, care pot fi negociate la un nivel superior față de prevederile legale care privesc această protecție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0289 secunde