Copacii bătrâni, un pericol la adresa constănțenilor

289
Copacii bătrâni, un pericol la adresa constănțenilor - copaccazut4-1473440555.jpg

Articole de la același autor

În Constanța, există copaci care au vârste și de peste 30 de ani, spun autoritățile locale. Pomii, chiar dacă arată bine la exterior, pot fi putrezi la interior, iar din această cauză, mai ales pe timp de furtună, constituie un real pericol, deoarece pot cădea peste mașini sau peste pietoni, generând accidente grave. 


Reprezentanții Primăriei Constanța afirmă că, în cazul unor specii de copaci, cum sunt teii, protejați de lege, nu se poate interveni, indiferent de vârsta acestora. Chiar zilele trecute, un copac s-a prăbușit. Nimeni nu a fost rănit, însă circulația a fost întreruptă mai multe ore, în acea zonă. 


"Primăria Municipiului Constanța anunță că, zilele trecute, pe str. Regina Maria nr. 1, a căzut un tei. Angajații Serviciului Administrare Spații Verzi au verificat starea arborelui căzut și s-a constatat faptul că arborele respectiv se afla în stare de vegetație, chiar dacă era uscat pe interior, și avea o vârstă estimativă de peste 30 de ani. Prin urmare, Direcția Gospodărire Comunală, prin Serviciul Administrare Spații și echipele de intervenție, din partea prestatorului de servicii, au intervenit pentru ridicarea arborelui și degajarea zonei afectate.


După aceste manevre, circulația în zona respectivă a fost reluată. Conform legii în vigoare, în cazul arborilor orna-mentali din specia tei, este interzisă intervenția în coroana acestora, fără avizul emis de Agenția Județeană pentru Protecția Mediului, cu excepția lucrărilor de eliminare a ramurilor uscate, a celor care afectează traficul pietonal, rutier sau afectează imobilele și rețelele de cabluri aeriene. În locul acestui arbore, va fi plantat, în perioada de repaus vegetativ (noiembrie - aprilie), un puiet din aceeași specie", au declarat repre-zentanții Primăriei Constanța. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6227 secunde