Copiii adoptați, returnați orfelinatelor de noii părinți

1532
3 min citire
Copiii adoptați, returnați orfelinatelor de noii părinți - 1ffb0f35608b449016d62a0df7eafb15.jpg
Își doresc cu ardoare să fie părinți, să li se spună "mama" și "tata", iar adoptarea unui copil este singura cale. Drept pentru care strâng zeci de documente și așteaptă, uneori, câțiva ani pentru a lua acasă un copilaș aflat în grija statului. Demersurile sunt greoaie, dar merită, având în vedere răsplata: vor oferi un cămin iubitor unui copil care are nevoie de unul.
Cu toate acestea, sunt familii care se întorc la Biroul de Adopții și Post-adopții din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, chiar și după câțiva ani, pentru a cere desfacerea adopției. "Avem situații când părinții adoptatori vin și ne solicită să luăm copilul înapoi. În majoritatea cazurilor este vorba de copii ajunși la adolescență, cu care părinții nu se mai înțeleg. Fie copilul a aflat că este înfiat și reacționează, fie sunt manifestările vârstei. Argumentele invocate sunt legate de comportamentul copilului, iar părinții spun că nu mai pot, că vor să dea copilul înapoi", ne-a declarat Afrodita Pârvuleț, șefa Biroului de Adopții.
Legea este însă foarte strictă în privința desfacerii adopției. "Legislația nu permite desfacerea adopției decât dacă părinții adoptatori au decedat. În aceste situații se poate încuviința o nouă adopție, pentru același copil. Nu am avut însă astfel de cazuri", a precizat reprezentantul instituției.
Consilierea este singura alinare pe care o poate oferi Biroul de Adopții familiilor care vor să renunțe la copii. Cei doi psihologi ai unității discută atât cu părinții, cât și cu adolescentul, iar în final starea conflictuală este dezamorsată.
Pentru că, în multe cazuri, conflictul apare după ce copilul află că este adoptat, reprezentanții Biroului de Adopții îi sfătuiesc pe părinți să nu facă din adopție un secret, nici când sunt copiii mici.
"Legea spune ca părinții să le spună copiilor atunci când au gradul de maturitate necesar pentru a înțelege. Noi le recomandăm să discute cu ei de când sunt mici, să le explice treptat. Este greu pentru un copil să accepte că este înfiat și pot apărea conflicte", a adăugat Afrodita Pârvuleț.
Copil cu autism, reinternat în centru
Problemele comportamentale nu sunt singurele cauze care îi determină pe părinți să-și exprime intenția de a returna copilul adoptat. Sănătatea șubredă a celui mic, descoperită abia după definitivarea adopției, este un alt motiv.
Un caz similar a fost înregistrat și la Constanța, copilul fiind diagnosticat cu autism la câțiva ani după ce a fost adoptat. Nu s-a ajuns la desfacerea adopției, dar micuțul este internat într-un centru al Protecției Copilului, pentru a i se oferi îngrijirea necesară. "Întrucât familia este din județ și nu avea acces la terapie, copilul a fost internat într-un centru pentru a urma tratamentul de care are nevoie. Părinții îl vizitează însă, îl iau acasă, nu s-a schimbat nimic în relația dintre ei", ne-au spus reprezentanții Biroului de Adopții.
Micuții cu dizabilități, refuzați la adopții
Reprezentanții Biroului de Adopții spun că micuții de etnie romă, cei de vârste mari și cei depistați cu diverse handicapuri sunt considerați "greu adoptabili" și pentru puțini dintre ei există speranța că vor părăsi orfelinatele. Astfel, din cei 90 de copii adoptabili, din centrele de plasament din Constanța, 7 au handicapuri grave sau întârzieri în dezvoltare și, mai mult ca sigur, nu vor fi adoptați. Solicitarea expresă a familiilor adoptatoare este ca micuții să fie perfect sănătoși.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0362 secunde