Copiii au învăţat principalele reguli de igienă orală și generală

336
Copiii au învăţat principalele reguli de igienă orală și generală - 17-1647590158.jpg

Articole de la același autor

Săptămâna aceasta, Direcția Generală de Asistență Socială (DGAS) Constanța și Serviciul de medicină școlară, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, a desfășurat o serie de activități de sănătate orală în toate unitățile de învățământ din municipiul Constanța. Potrivit Primăriei Constanța, acestea s-au derulat în cadrul proiectului „Acum pentru sănătate”.

Cu această ocazie, în fiecare școală s-au organizat lecții educative, care au avut ca subiect principal regulile de igienă orală și generală. Toate activitățile au fost completate de exemplificări ale tehnicii corecte de periaj dentar, cu ajutorul modelului demonstrativ, iar copiii prezenți au fost direct implicați în acest proiect interactiv. Astfel, cei mici s-au distrat, dar au și învățat cum se efectuează corect un periaj dentar, cum să mențină o bună igienă orală sau cum pot fi prevenite afecțiunile orale. Totodată, copiii au realizat desene/postere/referate, respectând tematica activității și au participat la numeroase concursuri.

„Pentru că Ziua Mondială a Sănătăţii Orale se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 20 martie, am inclus în cadrul proiectului nostru, activități de promovare a regulilor de igienă orală. Menţionăm că acesta este primul proiect derulat de Direcția Generală Asistență Socială, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean. Evident, după acesta vor mai urma și alte activități de promovare a sănătății”, a precizat directorul executiv al Direcției medico-socială din cadrul DGAS Constanța, Adriana Câmpeanu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4846 secunde