Coreea de Nord amenință SUA cu o „criză care nu va putea fi controlată în viitorul apropiat”

354
Coreea de Nord amenință SUA cu o „criză care nu va putea fi controlată în viitorul apropiat” - 02nkoreaphotoarticlelarge-1619943804.jpg

Articole recomandate

Coreea de Nord a avertizat Statele Unite că se vor confrunta cu o „criză care nu va putea fi controlată în viitorul apropiat” și a acuzat Coreea de Sud că a lansat o „provocare intolerabilă” la adresa Phenianului. Aceste declarații ar putea pregăti scena pentru o confruntare între cele trei țări, potrivit CNN.


Coreea de Nord l-a criticat pe președintele SUA, Joe Biden, pentru că a spus, în fața Congresului american, că programul nuclear al Phenianului reprezintă „o amenințare serioasă la adresa securității Americii și a securității mondiale”. Într-o altă declarație, Phenianul a acuzat SUA de „șicane politice”, după ce Departamentul de Stat a numit Coreea de Nord „unul dintre cele mai represive și totalitare state din lume”. O a treia declarație, atribuită surorii liderului nord-coreean Kim Jong Un, Kim Yo Jong, amenință cu „consecințe” Coreea de Sud, după ce dezertori nord-coreeni au folosit baloane pentru a trimite pliante pe teritoriul nord-coreean.


Secretarul de presă al lui Biden a anunțat vineri că administrația a finalizat o revizuire a politicilor față de Coreea de Nord. Washingtonul intenționează să urmărească o „abordare calibrată, practică”, diferită de strategia administrației Trump de a încheia un acord sau de cea a administrației Obama, care promova „răbdarea strategică”. Biden și omologul său sud-coreean, Moon Jae-in, se vor întâlni la Washington la sfârșitul acestei luni. Declarațiile Coreei de Nord s-au concentrat mai mult pe ceea ce a considerat a fi insulte din partea lui Biden, a Departamentului de Stat și a guvernului sud-coreean și toate au folosit limbajul bombastic promovat de oficialii din Coreea de Nord. Răspunzând comentariilor Departamentului de Stat cu privire la drepturile omului în Coreea de Nord, Ministerul de Externe de la Phenian a declarat că SUA „nu au nici măcar dreptul să discute drepturile omului”.


„SUA, unde oamenii nevinovați își pierd viața din cauza inegalității sociale și a rasismului în fiecare zi, unde 580.000 de oameni au murit din cauza coronavirusului, este ea însăși un deșert al drepturilor omului”, se arată în comunicat. Kwon Jong Gun, directorul general al Departamentului Afacerilor pentru SUA din Ministerul de Externe al Coreei de Nord, a declarat că declarațile lui Biden despre Coreea de Nord sunt o „mare gafă” care arată o „politică învechită, din vremea Războiului Rece”.


„Declarația sa reflectă în mod clar intenția de a pune în aplicare politica ostilă față de RPDC așa cum au făcut SUA de peste jumătate de secol”, a spus Kwon, folosind acronimul pentru numele oficial al Coreei de Nord, Republica Populară Democrată Coreeană.


„Acum, după ce a devenit clar principiul noii politici a SUA, vom fi obligați să facem presiuni pentru măsurile corespunzătoare și, cu timpul, SUA se vor afla într-o situație foarte gravă”, a adăugat el.


Declarația lui Kim Yo Jong a venit după ce o organizație condusă de un dezertor nord-coreean a lansat în Coreea de Nord baloane cu bani și pliante de propagandă, în încercarea de a furniza oamenilor dintr-una dintre cele mai stricte dictaturi ale lumii informații necenzurate despre țara lor și despre lumea de afară. Kim a spus că Coreea de Nord nu-și poate ascunde nemulțumirea față de „actele sordide” ale dezertorilor.


„Considerăm manevrele comise de gunoaiele umane din sud drept o provocare serioasă împotriva statului nostru și vom analiza acțiunile corespunzătoare", a spus ea.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7554 secunde