Covrigi și gogoși expirate, retrase de OPC de la comercializare

741
Covrigi și gogoși expirate, retrase de OPC de la comercializare - news2010110102582593159535806-1347965520.jpg
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a desfășurat, recent, o acțiune tematică de control la nivel național cu privire la legalitatea comercializării, etichetării, prezentării și publicității produselor de patiserie, a gogoșilor și covrigilor.

Au fost controlați 506 operatori economici, constatându-se abateri de la prevederile legale la un număr de 374 (aproximativ 74% dintre aceștia). A fost verificată o cantitate de aproximativ 14 tone de produse, dintre care la patru tone (29%) s-au constatat deficiențe.

Comisarii OPC au dispus oprirea definitivă de la comercializare a 210 kg de produse de patiserie, covrigi și gogoși în valoare de 2.700 lei, cantitate ce era improprie comercializării și consumului uman din cauza caracteristicilor organoleptice necorespunzătoare, a nerespectării condițiilor de depozitare sau a datei durabilității minimale depășită. De asemenea, au fost aplicate 403 sancțiuni contravenționale dintre care 193 amenzi contravenționale în valoare de 576.600 lei pentru încălcarea prevederilor legale și 210 avertismente.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3355 secunde