Crește vârsta de pensionare

369
1 min citire
Peste 250.000 de români își vor amâna ieșirea la pensie din cauza creșterii vârstei de pensionare și a penalităților pentru pensiile anticipate. Vor fi și români care vor pierde acest drept, ca urmare a controalelor privind pensiile pe caz de boală.
Prin aplicarea acestor măsuri, cheltuielile cu plata pensiilor vor fi reduse cu aproape 800 de milioane de lei în 2010 și peste 1,49 de miliarde de lei în 2020. Cele mai reclamate sunt pensiile de invaliditate care au crescut cu 50% în ultimii opt ani. Și numărul de pensionări anticipate s-a triplat anual și a ajuns la 115.000 în 2009.
În acest an va crește și numărul contribuabililor cu peste 240.000, prin integrarea în sistemul public de pensii a militarilor, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special, magistraților, precum și a liberilor profesioniști, avocați și personal clerical. Contribuții la pensii vor plăti și membrii asociațiilor familiale, managerii, dar și cei care primesc venituri din drepturi de autor sau contracte de colaborare. Pensiile speciale vor fi recalculate în termen de șase luni de la apariția noii legi.
Actul normativ prevede ca în 2014 vârsta de pensionare să fie de 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați. În 2030 se va egaliza vârsta de pensionare la 65 de ani. Și stagiul complet de cotizare pentru pensia la limită de vârstă va crește de la 27 de ani în 2009, la 35 de ani în 2030, în cazul femeilor, iar pentru bărbați de la 32 la 35 de ani.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0317 secunde