Cum ne păcălesc magazinele la reduceri și soldări

646
Comisarii Protecției Consumatorilor au luat la puricat magazinele care fac reduceri și soldări. Pe principiul că "Afară este vopsit gardul și-năuntru leopardul", comisarii au găsit nereguli la aproape un sfert din societățile verificate și au aplicat amenzi de peste 1.250.000 de lei. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a desfășurat, în această perioadă, o acțiune de verificare a respectării prevederilor legale în cadrul vânzărilor cu preț redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, promo-ționale). 

Au fost controlați, în total 967 operatori economici care desfășurau vânzări cu preț redus la produsele nealimentare. La 681 de operatori economici din cei 967 controlați, reprezentând 70,42 la sută, s-au depistat abateri de la prevederile legale. 

Pentru abaterile constatate operatorilor economici li s-au aplicat 741 sancțiuni, dintre care 377 amenzi contravenționale și 364 avertismente. Valoarea totală a amenzilor aplicate s-a ridicat la 1.205.150 de lei. 

La Constanța, inspectorii OPC au descoperit, în mai multe magazine, că afișarea prețurilor la obiectele pentru care oferta promoțională era valabilă în limita stocului disponibil nu era făcută la loc vizibil și lizibil sau că perioada de reduceri promoționale era depășită sau că lipsea sintagma "în limita stocului disponibil" de pe afișul care anunța reducerile promoționale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 4.1888 secunde