Cum să alegi cei mai buni pantofi sport pentru bărbați

3048
Activitățile sportive sunt din ce în ce mai prezente în stilul de viață actual. Iar pantofii sport pentru bărbați sunt extrem de importanți în desfășurarea acestora. Pentru că sportul solicită foarte mult piciorul și glezna, este esențial să știi ce pantofi să porți atunci când te antrenezi pentru a obține confort, performanță și pentru a preveni accidentările.


Brandurile producătoare de echipament sportiv dezvoltă continuu tehnologii și materiale care se adresează țintit diferitelor activități sportive. Există adidași speciali pentru alergare, pantofi pentru cățărare, pentru tenis, pentru fitness, teniși ușori din pânză și multe alte modele din care poți alege. Urmează câteva reguli simple și vei găsi pantofii sport care ți se potrivesc cel mai bine.


Cum să alegi corect pantofii sport


⦁ Cumpără de la magazine specializate în articole sportive sau, și mai bine, dedicate echipamentelor sportive destinate sportului pe care îl practici. De exemplu, dacă joci tenis, mergi la un magazin cu articole pentru tenis, dacă joci fotbal, alege un magazin din domeniu sau dacă ai nevoie de încălțăminte de skateboard alege tenisi Vans de pe acest link https://www.fashiondays.ro/g/vans. Dacă nu îți este la îndemână niciuna dintre aceste opțiuni, cercetează înainte de a cumpăra pantofii sport și alege un model care ți se potrivește de la un magazin online. 


⦁ Pentru a fi sigur că găsești un model confortabil, poartă la probă același tip de șosete pe care le porți în timpul antrenamentelor sportive.


⦁ La adidasii pentru barbați, fii atent la contorul călcâiului, mai exact, partea din spate a pantofului care susține călcâiul. Acesta trebuie să fixeze piciorul foarte bine pentru a oferi stabilitate.


⦁ Atunci când încalți pantoful asigură-te că ai spațiu de minim 1 cm între degetul cel mai lung și vârful pantofului.


⦁ Partea superioară a pantofului trebuie să fie suficient de încăpătoare pentru a-ți lăsa loc să miști degetele. 


⦁ La probă, întotdeauna leagă șireturile pentru a vedea cât de bine și de fixat se simte piciorul în pantof. Există diferite metode prin care poți lega șireturile pe care le poți adapta la structura piciorului. 


⦁ Întotdeauna probează ambii pantofi pentru a te asigura că se potrivesc și că îți oferă același confort. Mai mult decât atât, fă câțiva pași prin magazin, pe suprafețe diferite – mochetă, parchet, gresie – pentru a vedea cum aderă talpa la fiecare în parte.


⦁ Înainte de a cumpăra, inspectează ambii pantofi pentru a te asigura că sunt la fel și că nu au defecte. Este indicat să nu cumperi pantofi care au stat pe raft o perioadă lungă de timp. Materialele se pot deteriora în timp iar elementele de amortizare pot deveni mai puțin eficiente, chiar dacă pantofii nu sunt folosiți.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.2533 secunde