Cum va fi vremea în week-end, la Constanța

180

Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua, local în regiunile estice și de sud-vest și pe arii restrânse în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte și pe litoral.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, temperaturile maxime vor fi de la 12 - 13 grade în centrul Moldovei până la 22 - 23 de grade în sudul Dobrogei, iar cele minime, mai ridicate decât în mod obișnuit la această dată, se vor încadra în general între 6 și 16 grade.


La munte, cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua, ziua pe arii extinse în Carpații Orientali și pe arii restrânse în cei Meridionali, iar în cursul nopții pe arii extinse în toate masivele montane. Vântul va prezenta intensificări trecătoare. Temperatura aerului nu va avea variații semnificative față de intervalul anterior.


Duminică, pe un fond termic caracterizat de valori peste mediile climatologice ale datei, cerul va avea înnorări temporare în cursul zilei, dar numai pe arii restrânse vor fi ploi slabe. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 24 de grade, iar cele minime în general între 6 și 16 grade. Spre sfârșitul intervalului, în zonele joase se va semnala ceață.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 12 Octombrie 2012
Stire din Social : Cum va fi vremea astăzi, la Constanța
Miercuri, 10 Octombrie 2012
Stire din Social : Cum va fi vremea mâine, la Constanța
Miercuri, 10 Octombrie 2012
Stire din Social : Cum va fi vremea astăzi, la Constanța
Miercuri, 10 Octombrie 2012
Stire din Social : Cum va fi vremea astăzi, la Constanța
Marţi, 09 Octombrie 2012
Stire din Social : Cum va fi vremea astăzi, la Constanța
Pagina a fost generata in 1.083 secunde