Concurs Cum va fi vremea mâine, la Constanța

176

Articole de la același autor

Mâine, vremea se va răci în regiunile intracarpatice, unde temperaturile maxime se vor situa între 5 și 12 grade, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de cele normale la această dată și se vor situa între 9 și 16 grade. Cerul va deveni treptat variabil în sudul și sud-vestul țării, dar în celelalte regiuni înnorările vor mai persista și va ploua pe arii extinse în jumătatea de nord a țării și local în rest, îndeosebi ziua.

În zona de munte vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul teritoriului și trecător în nord-vest, precum și la munte. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -2 și 8 grade. Noaptea vor fi condiții de ceață în sud și sud-est.

La Constanța, mâine, va fi cer senin, cu vânt slab și o temperatură maximă de 14 grade Celsius. Vineri și sâmbătă se va mai încălzi, până pe la 21 de grade Celsius, dar duminică vom avea precipitații moderate și cu 10 grade mai puțin în termometre.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 03 Aprilie 2013
Stire din Social : Cum va fi vremea astăzi, la Constanța
Sâmbătă, 30 Martie 2013
Stire din Social : Cum va fi vremea duminică, la Constanța
Pagina a fost generata in 0.5766 secunde