Cum va fi vremea mâine, la Constanța

54
Cum va fi vremea mâine, la Constanța - vreme4-1368708371.jpg
Mâine, în toată țara, vremea se va încălzi ușor, astfel că temperaturile vor atinge chiar și 29 de grade în Lunca Dunării, valori mult mai ridicate decât ar fi normal în a doua decadă a lunii mai. În jumătatea de vest a țării instabilitatea atmosferică va fi tot mai accentuată spre seară și noaptea și se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător și cu aspect de vijelie. Ploile pot avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși, izolat, 25 de litri pe metru pătrat și vor fi condiții de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări în partea a doua a intervalului în Moldova și Muntenia, unde astfel de fenomene se vor semnala loca. Minimele termice se vor încadra între 7 și 17 grade.

La Constanța, cerul va fi variabil, cu soare, vântul va sufla moderat, dinspre est, iar maxima termică va atinge 23 de grade Celsius. Peste noapte norii se vor mai risipi și termometrele vor indica minimum 16 grade Celsius.

În week-end vor mai apărea câțiva nori inofensivi și temperaturile se vor încadra între 17 și 26, 27 grade Celsius.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4297 secunde