Cum va fi vremea mâine, la Constanța

223
1
Cum va fi vremea mâine, la Constanța - codportocaliu1401532036140724381-1407336050.jpg

Articole de la același autor

Mâine, în vestul, sud-vestul, nordul și centrul țării, precum și în zonele de deal și de munte, instabilitatea atmosferică este accentuată, mai ales în timpul zilei. Vor fi înnorări și local averse, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.


Izolat vor fi cantități de apă mai însemnate și vor fi condiții de grindină. În restul teritoriului, vremea va fi călduroasă, cerul variabil, iar fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala cu totul izolat, spre seară. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 de grade în Dealurile de Vest și 34 de grade în sud-estul țării, iar cele minime se vor situa între 14 și 24 de grade, ușor mai scăzute în depresiuni.


La Constanța, cerul va fi mai mult senin, vântul va sufla moderat, dinspre nord-est. Maxima termică va atinge 32 de grade Celsius. Peste noapte, se va însenina și vântul se va potoli. Termometrele vor indica minimum 18 grade.
Vineri, norii se vor ține departe de litoral pe timpul zilei, dar seara vor reveni. Valorile termice rămân între 18 și 32 de grade. Și în week-end, se anunță aceleași temperaturi și cer mai mult senin.


Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
30 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5078 secunde