Cum va fi vremea mâine, la Constanța

259
1
1 min citire
Cum va fi vremea mâine, la Constanța - vreme-1421769313.jpg
Mâine, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai ridicate decât mediile multianuale ale perioadei, în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1...2 grade în Moldova și 14 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra, în general, între -5 și 5 grade. În zonele joase din sudul și din estul teritoriului vremea se va menține în general închisă, local va fi ceață și, trecător, va ploua slab sau va burnița. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare și mai ales în cursul nopții, local va ploua, iar ceața se va semnala izolat, în zonele joase. La munte, la altitudini mari, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului și pe crestele montane.
Mâine, la Constanța, cerul este parțial înnorat. Dimineață va ploua, după care se va arăta soarele. Vântul suflă slab, dinspre est, iar maxima termică va atinge 9 grade Celsius. Peste noapte, vor fi din nou averse, iar vântul se va mai înteți.
Mâine, va ploua din nou, după-amiază. Și valorile termice se vor încadra între 5 și 11 grade. În week-end, precipitațiile vor continua și va fi la fel de cald.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
4 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 07 Ianuarie 2015
Stire din Social : Cum va fi vremea mâine, la Constanța
Pagina a fost generata in 0.0408 secunde