Cea de-a doua jumătate a lunii iunie vine, la malul mării, cu vreme instabilă și multe ploi. Săptămâna aceasta va fi când soare, când înnorat, când va ploua în averse, când va fi prea cald.
Astăzi, la Constanța, cerul este mai mult înnorat și vântul suflă moderat, dinspre sud-est. Maxima termică va atinge 23 de grade Celsius. Peste noapte sunt așteptate averse de ploaie, dar vântul se va mai domoli. Termometrele vor indica minimum 17 grade Celsius.
Mâine, va fi din nou vreme instabilă, cu cer parțial înnorat. Izolat, va ploua și se va semnala furtună însoțită de descărcări electrice. Noaptea va fi la fel de furtunoasă, și ceva mai răcoroasă, cu doar 16 grade în termometre.
Miercuri, 18 iunie, ploile în averse își vor face din nou simțită prezența, atât pe timpul zilei, cât și noaptea. Valorile termice vor rămâne asemănătoare cu cele de marți. Joi, precipitațiile vor continua și va fi chiar mai răcoare, cu o maximă de doar 21 - 22 de grade. Vineri, 20 iunie, vom avea și reprize însorite, dar și ploi, la fel ca și sâmbătă. Abia de duminică pare să se stabilizeze vremea, când se mai și încălzește, până pe la 25 - 26 de grade.