Curs pentru jurnaliștii care transmit din zone de război organizat la Mangalia

214
1 min citire
Curs pentru jurnaliștii care transmit din zone de război organizat la Mangalia - 1948x720x5201722e158637933cd02ef-1683032859.jpg
Direcţia informare şi relaţii publice a Ministerului Apărării Naţionale, cu sprijinul Comandamentului forţelor pentru operaţii speciale, Statului Major al Forţelor Navale şi Statului Major al Forţelor Aeriene va organiza, în perioada 2 - 8 iulie, cea de-a XIX-a ediţie a Cursului pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict.
În vederea asigurării unui antrenament intensiv şi eficient, numărul jurnaliştilor - redactori, cameramani şi fotoreporteri - care vor participa la curs este limitat la 20, a precizat MApN.
Cursul se va desfăşura la Mangalia şi în alte obiective ale MApN din judeţul Constanţa şi va aborda, teoretic şi practic, teme privind procedurile de acreditare şi de lucru ale jurnaliştilor pe timpul operaţiilor militare, reguli de siguranţă şi protecţie în zonele de conflict, aspecte privind securitatea operaţională, caracterizarea teatrelor de operaţii din punct de vedere al riscurilor şi proceduri de acordare a primului ajutor.
De asemenea, cursanţilor le vor fi prezentate tehnica de luptă şi echipamentul din dotarea unor structuri militare din Armata României care au participat la misiuni în zone de conflict/teatre de operaţii, tehnici de supravieţuire, trageri demonstrative cu armamentul de infanterie, mijloacele de protecţie CBRN, precum şi modul de executare a unei misiuni într-o zonă de operaţii, informează Agerpres.
Detalii privind organizarea cursului şi documentele de înscriere pot fi obţinute accesând site-ul: https://www.mapn.ro/corespondenti/detalii.php. După completare, documentele solicitate vor fi transmise, prin fax sau e-mail, la Direcţia informare şi relaţii publice, până la data de 31 mai.
Persoană de contact pentru informaţii suplimentare: colonel Renato Nadolu, tel. 021.319.56.11, fax 021.319.56.98, e-mail: [email protected]

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0749 secunde