Cursuri de puncţie venoasă pentru elevii şcolilor postliceale sanitare
Articole de la același autor
Pandemia de coronavirus i-a afectat foarte mult şi pe elevii şcolilor postliceale sanitare, întrucât aceştia nu şi-au mai putut desfăşura stagiile de practică. La acest moment, au declarat reprezentanţii Fundaţiei „Baylor Marea Neagră”, participanţii la cursurile complete de puncţie venoasă şi injecţii, îşi perfecţionează cunoştinţele şi aptitudinile, compensând perioadele în care nu au putut efectua practica în instituţiile medicale.
Precizăm că începând cu luna aceasta, fundaţia organizează, pentru cei interesaţi, un curs de puncţie venoasă şi injecţii. Modulul teoretic şi evaluarea se desfăşoară online, iar modulul practic, sub îndrumarea mentorilor din echipa fundaţiei, la Centrul de Excelenţă Clinică al Fundaţiei. Experienţa mentorilor contribuie atât la clarificarea tuturor aspectelor teoretice şi practice, cât şi la îmbogăţirea cursului cu lecţii învăţate pe parcursul numeroşilor ani de carieră în domeniul serviciilor medicale. La primele două cursuri de puncţie venoasă şi injecţii din acest an au participat 30 de elevi ai şcolilor postliceale sanitare din judeţul Constanţa.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 04 Iulie 2017
Luni, 27 Martie 2017
Vineri, 23 Septembrie 2016
Joi, 28 Iunie 2018
Luni, 04 Iunie 2018
Luni, 28 Noiembrie 2016
De ce apar reacțiile adverse ale vaccinurilor. Substanțele se găsesc și în produsele folosite zilnic
Luni, 24 Octombrie 2016
Vineri, 21 Octombrie 2016