Data de 16 iulie este termenul limită pentru desființarea gropilor de gunoi neconforme. Acest lucru înseamnă mai multe cheltuieli pentru primari, dar și o mai mare responsabilizare a locuitorilor din mediul rural în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor. Adică țăranul nu se va mai duce cu cotiga la marginea satului, să descarce bălegarul, ci-l va depozita în condiții ecologice, în spații special amenajate.
Și, pentru că lipsea picătura care să umple paharul, ministrul Nico-lae Nemirschi a declarat că pe data de 24 aprilie Uniunea Euro-peană își va trimite comisarul pe probleme de Mediu în țara noastră pentru a monitoriza declanșarea procedurilor de infringement pentru gropile de gunoi neconforme. Mai exact, vor urmări închiderea gropilor și vor avea grijă ca aceia care nu se conformează să fie amendați. Nemirschi a mai spus că România nu va reuși să închidă decât abia 70-80% din gropile de gunoi, amenda de infringement pe care Guvernul român va trebui să o plătească fiind împărțită între vinovați, adică între primăriile care nu s-au încadrat în termen.
Amenda pe care o va primi statul român este de 200.000 euro pe zi, dar se va aplica abia în 2010, deoarece procedura de infringement include mai multe etape, care ar amâna data plății sancțiunilor cu șase luni. Este poate perioada necesară pentru închiderea celorlalte gropi de gunoi neecologice, care nu s-au încadrat în termenul inițial.
Primăriile constănțene
ar putea scăpa de amenzi
În județul Constanța, mai multe primării s-au apucat de treabă, a-dună gunoiul, închid gropile res-pectând normele de mediu, caută soluții pentru depozitarea deșeuri-lor, informează populația despre selectarea gunoiului. "Județul Con-stanța nu va fi contribuabil la amenda de 200.000 euro/zi", a declarat Vasile Petro, comisar șef al Gărzii de Mediu Constanța. Comisarul șef ne-a trimis la H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor care spune că: "Se exceptează de la aplicarea preve-derilor prezentei hotărâri spațiile de depozitare existente din zona rurală și numai dacă acestea sunt desti-nate eliminării deșeurilor generate în localitățile pe care le deservesc".
Vasile Petro a făcut, săptă-mânile trecute, mai multe deplasări în județ, atenționând primarii asupra aspectelor pe care trebuie să le rezolve, spunându-le, totodată, că pot avea gropi de gunoi atâta timp cât le gospo-dăresc corespunzător. "Imaginați-vă că toate satele și-ar închide gropile. Are cineva bani să le dea primarilor? Știți unde o să găsim deșeurile? Aruncate pe marginea drumului", a precizat Petro.
Cât privește depozitele ecolo-gice din județul Constanța, ar trebui să apară cât mai multe, investițiile ar crește, ar exista concurență, prețurile piperate ar fi sub control. "Dacă ați observat, toate depozitele ecologice sunt înșirate pe litoral, în detrimentul primăriilor din centrul și vestul județului. Prețurile sunt piperate, mai mult ca sigur depă-șesc cu mult posibilitățile primă-riilor", a conchis comisarul șef al Gărzii de Mediu Constanța.
În prezent, termenele privind în-chiderea gropilor de gunoi dau mari bătăi de cap autorităților locale constănțene, mai ales acelora care nu și-au făcut temele pentru închiderea actualelor gropi.