Consiliul de Administrație al SIND România l-a suspendat, luni, din funcție, pe directorul taberei din Năvodari, Dan Nicolae Rahău, până când autoritățile sanitare vor trage concluziile finale privind cauza îmbolnăvirilor de salmonela din complex.
CA al SIND România a mai decis să sesizeze Ministerul Sănătății asupra faptului că toți angajații taberei de copiii de la Năvodari aveau avizele medicale obținute la un laborator din Constanța, concluzionându-se că, din punct de vedere tehnic, vinovat se face laboratorul care le-a eliberat buletine de analize negative.
S-a mai aprobat deblocarea unei sume de bani pentru ca în două săptămâni să se finalizeze operațiunile de remediere a deficiențelor constatate de organele de control în așa fel ca de la 1 august să poată veni noile serii de copii.
Peste 100 de copiii și profesori care erau cazați în tabăra de la Năvodari au prezentat, începând de duminică, 8 iulie, simptomele unei toxiinfecții alimentare. Medicii au descoperit prezența bacteriei salmonela și a unei infecții cu stafilococ la o parte din personalul cantinei din tabără, dar și la pacienții care au ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța.
Contactat telefonic, Dan Nicolae Rahău ne-a spus că nu a primit nimic oficial, ci doar a auzit că ar fi fost demis. "Așa cum mă știți pe mine, voi avea reacții, dar pe baza unui document", a încheiat el.