Pe parcursul sezonului estival, litoralul românesc se confruntă în mod recurent cu fenomenul de înflorire algală. Acesta este un proces natural, favorizat de temperaturile ridicate ale apei și de adâncimile reduse din zona costieră, care determină dezvoltarea algelor marine. Ulterior, curenții marini le antrenează spre țărm, unde devin vizibile pe suprafața plajelor.
„Personalul Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanța, din cadrul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral, acționează constant, pe timpul nopții, pentru colectarea algelor și menținerea unei stări optime de curățenie pe litoral. Acțiunile sunt permanente și susținute, implicând eforturi constante pentru gestionarea eficientă a fenomenului și menținerea unui litoral curat și sigur pentru toți cei care îl vizitează", au precizat reprezentanții Apelor Române Dobrogea – Litoral pe pagina oficială de Facebook.
Aceștia au mai explicat că, deși litoralul românesc se învecinează cu cel bulgăresc, specificul hidromorfologic local, curenții marini, configurația țărmului, adâncimea apei, determină manifestări naturale diferite. Dunărea aduce în Marea Neagră prin cele trei brațe ale sale tone de nutrienți din toată Europa, iar efectele se simt puternic pe litoralul românesc, unde algele găsesc condiții ideale să se dezvolte. Fundul nisipos și apele puțin adânci de la malul românesc rețin algele aproape de țărm, spre deosebire de litoralul bulgăresc, unde adâncimile cresc rapid și fundul e mai stâncos. Apa ușor mai caldă și mai puțin sărată din zona de vărsare a Dunării creează un microclimat perfect pentru înmulțirea algelor pe litoralul românesc.
„Este important de reținut că prezența algelor la mal nu reprezintă un pericol pentru sănătatea publică. Este un proces firesc, întâlnit frecvent în zonele litorale din întreaga lume, inclusiv în Marea Neagră", a mai menționat sursa citată.